Sunday, December 5, 2010

 

Slabeste inteligent

Adesea, cand o persoana isi propune sa slabeasca incepe sa taie din meniul obisnuit alimentele "rele", cele care crede ca ingrasa. Din lipsa de informatie, poate renunta la alimente extrem de sanatoase sau chiar la cele care ajuta la slabit. Trebuie stiut si inteles ca nu exista alimente "rele", ci multa pofta, lacomie si lipsa de vointa.
Toate alimentele ingrasa, chiar si cele recomandate in curele de slabire, daca sunt consumate in exces. Si o cura de slabire axata numai pe o parte de alimente cu excluderea totala a altora, absolut necesare pentru mentinerea sanatatii, poate avea urmari dintre cele mai dramatice. De aceea, sfatul nostru este sa nu renuntati la:
Ciocolata
Ciocolata este incadrata in grupa dulciurilor si apare frecvent pe lista neagra a excluderilor. S-a demonstrat ca un consum zilnic, moderat, de ciocolata amaruie reduce tensiunea arteriala si riscul aparitiei bolilor cardiovasculare si taie pofta de sarat si dulce.
Doua, trei tablete de ciocolata amaruie, mancate dupa amiaza, pe la ora 5, atunci cand toti simtim nevoia sa rontaim ceva, sunt bine venite si pot amana masa de seara undeva, mai tarziu.
Paine
Este stiut ca noi, romanii, mancam foarte multa paine. N-o putem exclude din meniu. Putem manca mai putina si nu neaparat alba. Painea alba poate fi inlocuita cu painea integrala, care contine tarate, celuloza, vitamine, saruri minerale si despre care nutritionistii spun ca nu ingrasa.
Carne rosie
Carnea rosie nu ingrasa. Este bogata in fier, zinc si proteine. Contine de asemenea si vitamina B12 care mentine sanatoase celulele nervoase si globulele rosii. Oricine poate manca saptamanal sau si de doua ori pe saptamana o suta de grame de carne rosie slaba, facuta la gratar.
Grasimi
Fara grasimi, organismul nu poate asimila vitaminele esentiale vietii - A, D, E, K. Excluderea grasimilor din meniul zilnic poate duce la diverse tulburari hormonale si de metabolism. Cel mai indicat este uleiul de masline care, in cantitate rezonabila, nu trebuie sa lipseasca din salata zilnica. Nu ocoliti nici nucile ori migdalele, fructe care contin grasimi.
Lactate
Iaurturile si branza sunt, de regula, indicate in mai toate curele de slabit, asa ca nu trebuie evitate. Calciul procurat din lactate ajuta la arderea grasimilor, adica sa se slabeasca mai usor.
Fructe dulci
Multe fructe sunt ocolite pentru ca sunt prea dulci. Diabeticii au motive sa ocoleasca aceste fructe, dar nu si omul sanatos care vrea sa slabeasca. Fructele sunt sanatoase, contin putine calorii, fibre si vitamine. Cateva curmale sau smochine, cat incap intr-o mana, pot fi macate, fara probleme, dimineata, la micul dejun. Sunt energizante, pline de minerale si vitamine si nu contin grasimi.
Nu uitati ca in meniul zilnic sa includeti toate cele cinci gusturi de care orice organism uman are nevoie: dulce, acru, amar, iute, sarat, totul cu masura. Si renuntati la obiceiul de a manca zile in sir aceleasi mancaruri, ceea ce nu se recomanda in curele de slabire.
sursa: http://www.ziare.com

Labels:


Comments:

Post a Comment





<< Home

This page is powered by Blogger. Isn't yours?