Saturday, December 29, 2012

 

Are 39 de ani şi este considerată CEA MAI SLABĂ FEMEIE din lume! "Tinerele vor să fie ca mine, dar nu vreau să le învăţ să moară"

Valeria Levitin suferă de anorexie extremă, cântărind doar 25 de kilograme. La cei 39 de ani, femeia este considerată drept cea mai slabă femeie din lume, scrie The Sun. Şi mai îngrijorător este faptul că Valeria primeşte foarte multe scrisori de la tinere care vor să arate ca ea.

"Am primit emailuri de la tinere care vor să le învăţ cum pot să arate ca mine. Toate scrisorile sunt de la femei, în general în jur de 20 de ani, care mă văd ca un fel de inspiraţie. De asta vreau să fac o campanie împotriva anorexiei. Nu o să le învăţ să moară. Nu este un joc, nu este o glumă, este viaţa ta", spune Valeria.

Valeria vrea să scape de această tulburare şi luptă din răsputeri cu această boală pentru a putea să-şi întemeieze o familie.

"Vreau ca toţi tinerii să-mi cunoască povestea pentru a nu repeta greşelile mele. Vreau ca tinerii să trăiască fericiţi, sănătoşi şi ca viaţa lor să însemne ceva. Anorexia m-a lăsat singură, neatractivă, iar oamenii din jurul meu sunt scârbiţi de mine", povesteşte Valeria.

La înălţimea ei de 1.72m, Valeria ar trebui să aibă cel puţin 57kg, însă ea cântăreaşte doar 25kg, mai puţin de jumătate din greutatea ei normală.


Citeste mai mult pe:jurnalul.ro

Labels:


 

Dieta face minuni! Cum a ajuns femeia din imagini dupa ce s-a ingrozit cand s-a privit in oglinda

A slabit dramatic si, cu toate acestea, incearca sa se tina departe de ispita in timpul sarbatorilor folosind o metoda inedita.

Cand a fost surprinsa la plaja de paparazzi si a observat cum i se revarsa grasimea, Josie Gibson a hotarat sa puna piciorul in prag si sa-si ia adio de la paine, dulciuri si sucuri.

In numai cateva luni ea si-a sculptat corpul si s-a transformat intr-una dintre cele mai dorite vedete din Marea Britanie insa, cu toate ca si-a atins scopul, ea nu isi permite sa ia pauza de la dieta nici in timpul sarbatorilor.

Dimpotriva, pentru a se motiva sa stea departe de mancarurile grele si nesanatoase, ea si-a pus pozele de dinainte de dieta in camera, pentru a le putea privi in mod constant: "Nu vrei sa ajungi din nou asa", isi spune.

Citeste mai mult pe:bzi.ro

Labels:


 

Slăbit rapid: Cum să scapi de 2 kilograme până la Revelion. Uimeşte-ţi prietenele!

Ai patru zile până la Revelion, dar trebuie neapărat să dai jos măcar 2 kilograme pentru a arăta senzaţional în rochia cumpărată pentru acest eveniment. Descoperă cea mai rapidă cale de a slăbi sănătos!


După zilele de Crăciun în care ai mâncat mai mult, mai des şi alimente mai bogate în calorii cu siguranţă că te simţi umflată şi cu o burtică de toată frumuseţea. Dacă trebuie să scapi de câteva kilograme în timp record şi să încapi în rochia de Revelion este momentul să te apuci de treabă. Asta nu înseamnă că trebuie să te înfometezi şi să treci în extrema cealaltă, de la meniu copios la unul extrem de sărăcăcios. Poţi să scapi de 2 kilograme în 4 zile dacă respecţi anumite reguli alimentare şi faci mişcare.

Iată cele mai bune soluţii ca să scapi de 2 kilograme până la Revelion:


1. Taie zahărul complet de pe listă, inclusiv fructele

Renunţă complet la zahăr şi stai departe de fructe, în special cele foarte dulci.


2. Taie făinoasele complet de pe listă

Exclude din meniul tău pâinea, pastele, produsele de patiserie, pizza, fursecurile, biscuiiţii, covrigeii şi orice alte produse care sunt făcute pe bază de făină.


3. Include mai multe grăsimi sănătoase

Exclude total din meniul tău grăsimile saturate care se găsesc în produsele de origine animală şi înlocuieşte-le cu cele bune din avocado, uleiul de măsline, nuci, seminţe de dovleac, seminţe de in, macrou, somon, hering, sardine, anşoa.


4. Bea ceai verde neîndulcit

Acesta favorizează arderea grăsimilor, pe lângă numeroase alte beneficii pe care le aduce asupra organismului. De asemenea, ceaiul verde accelerează metabolismul, asigură un tranzit....Citeste mai departe:eva.ro

Labels:


 

Metode noi de dat kilogramele jos. 4 diete de urmarit in 2013

Ai incercat si dieta Atkins, si pe cea disociata, si Montignac. Nimic n-a functionat. La inceput de an iti faci mereu promisiuni si inainte sa bati in cuie noul plan de dieta vezi si care vor fi hiturile din 2013 in materie de slabit.

Daca telul in acest an e sa duci acul cantarului in jos, cu siguranta vei fi interesat si de cele mai noi si inovative metode de slabit. Intr-o mare de carti si nutritionisti care promit rezultate vizibile in timp rapid sunt si cateva diete care merita atentia. Vor fi aparitiile inceputului de an, momentul potrivit pentru promisiuni legate de silueta.

Iata care vor fi cele mai importante diete, in opinia redactorilor de la Huffington Post.

Dietele pentru mamici

In primele luni dupa nastere dietele nu-si au locul pentru nicio proaspata mamica. Totusi, nutritionistii au reusit sa puna cap la cap un meniu perfect chiar si pentru femeile care alapteaza. Ideea este simpla: alegi un meniu de pe internet de la firmele specializate in astfel de diete si contra unei sume vei primi direct la usa tot ceea ce ai nevoie pentru mese sanatoase, cu putine calorii si suficienti nutrienti. Unde mai pui ca nu mai pierzi timp pentru cumparaturi si gatit. Si in Bucuresti exista un astfel de centru de unde poti comanda diete la pachet.

Dieta pentru pofticiosi

Cel mai greu iti e sa renunti la gustul bun al preparatelor preferate, cu multe grasimi sau zahar. Cartea The Miracle Berry Diet Cookbook, a bucatarului Homaro Cantu, promite sa te invete cum sa elimini aceste elemente negative, dar sa poti gati feluri de mancare la fel de gustoase. Secretul ar fi un fruct de padure produs de planta Synsepalum dulcificum. Atunci cand sunt ingerate, aceste fructe modifica gustul alimentelor acre, substituindu-l cu gustul dulce. Acest efect se datorează miraculinului, substanta pe care o contin fructele. In carte sunt peste 150 de retete bazate pe acest fruct, mai ramane doar sa gaesti sa il cumperi pentru a transforma complet felul in care mananci.

Dieta pentru mai multa energie

Tot o carte promite sa te invete secretul unei diete care sa te faca sa te simti mai bine si mai revigorat intr-un timp scurt. The Green Smoothie Miracle iti arata tot ce trebuie sa stii despre smoothies (acele bauturi asemanatoare cu un milkshake) facute numai din legume verzi. Cartea se lanseaza in ianuarie si a stranit deja interesul celor care vor sa traiasca sanatos. In ea vei gasi retete de bauturi care sa iti dea energie, vitamine si minerale pentru un sistem imunitar puternic, oraganism sanatos si metabolism de invidiat. Ramane de vazut cati critici vor ataca acest tip de dieta bazata pe sucuri, de vreme ce studii recente aratau ca sucurile nu ajuta prea mult in lupta cu kilogramele in plus.

Dieta fara dulciuri

Reusitele altora te pot stimula sa incerci si tu. Pe asta s-a bazat probabil si David Gillespie, un australian care a reuist sa slabeasca 40 de kilograme si a decis sa le arate tuturor de ce dulciurile ne ingrasa. Sweet Poison este cartea pe care o promoveaza acum si despre care redactorii Huffington Post cred ca ne va convinge sa renuntam la dulciuri si la produsele in care nici macar nu banuiai ca exista asa mult zahar.

Vei gasi explicatii despre cat de nociv este zaharul si de ce creeaza dependenta, un plan in 5 pasi sa renunti la el, sfaturi despre cum sa citesti etichetele produselor la magazin, retete pentru deserturi fara zahar si sfaturi despre cum sa iti educi copiii sa evite dulciurile.

sursa: foodstory.ro

Labels:


 

Dieta-fulger inainte de Revelion

Ne dorim ca in noaptea dintre ani sa fim cat mai frumoase, dar excesele alimentare din perioada Sarbatorilor care tocmai au trecut se resimt, foarte probabil, pe cantar.

 Asadar aceste cateva zile ramase pana la Revelion reprezinta un bun prilej pentru o mini-cura cu doua efecte: unul de slabire, iar celalalt de detoxifiere.
Dieta-fulger de 3 zile

In primul rand trebuie sa stiti ca aceasta mini-dieta....


Citeste mai departe:healthy.kudika.ro

Labels:


 

Noile norme de sanatate de la Uniunea Europeana

Uniunea Europeana a autorizat o serie de reguli privind alimentatia sanatoasa, pentru a desfiinta perceptiile false sau nedovedite asupra mancarurilor si a bauturilor, precum promisiunile de pierdere in greutate sau cele privind buna functionare mintala sau sanatatea inimii. Regulile de Nutritie si Sanatate facute publice de Uniunea Europeana privind alimentatia sanatoasa demonteaza exemplele clasice de “regim sanatos", precum fructele, legumele, pestele gras, semintele, ouale, nucile si...

Citeste mai departe:ziarulprahova.ro

Labels:


 

Polenul apicol, de la floare la dietă (II)

Absorbţia şi funcţionarea corectă unor minerale este condiţionată de alte minerale ori vitamine. Exemplu: absorbţia calciului este dependentă de magneziu, totodată şi de fosfor, care susţine şi absorbţia fierului; dar şi absorbţia fosforului depinde de calciu. Magneziul este în corelaţie cu vitamina B6; buna metabolizare a calciului depinde de vitamina D; borul susţine metabolismul calciului, fosforului, magneziului, vitaminei D şi cuprului. Iar dezbaterea poate continua... La fel putem extinde dezbaterea pentru oricare dintre elementele minerale ale corpului nostru.

Dacă facem analize de sânge şi determinăm o carenţă oarecare, să zicem de calciu, nu înseamnă că dacă luăm calciu singular, problema e rezolvată; trebuie ca şi restul componentelor aflate în inter-relaţie cu el să fie la niveluri corespunzătoare, spre a reveni la echilibru.

Corpul omenesc nu este o simplă sumă de elemente singulare. El este un întreg complex, în care fiecare element, fie el macro- sau microscopic, se află în interdependenţă cu numeroase alte componente. Oricare constituent are valenţele specifice fiinţei umane doar în contextul de viaţă al acesteia. Aşadar, o carenţă punctuală depistată poate fi rezultatul altor deficienţe structurale ori funcţionale, iar la rândul său antrenează diverse tulburări. Aceste relaţii se pot normaliza printr-un aport complex de elemente nutritive oferite inter-relaţionar la „pachet” de anumite produse. Polenul crud este unul dintre cele mai importante.

În polenul crud se găsesc practic toate elementele chimice care constituie corpul omenesc. De menţionat ca macroelemente minerale: Ca, Mg, P, K, Na şi ca microelemente: Cu, Fe, Mn, Ni, S, Se, Si, Zn, B, Co, Cr, I, Mo.

Atrag în mod particular atenţia câteva dintre ele. Zincul, deşi aflat în organism în cantităţi foarte mici, mai puţin de 2 g la un adult de 70 de kg, este element constitutiv pentru mai bine de 200 de enzime din cele peste 1.000 care ne gestionează viaţa. Seleniul este un antioxidant puternic, lucru cunoscut de multă vreme, aflat în cantităţi mici în întreaga natură, iar în corpul uman circa 20 mg. După nuca de Brazilia, polenul este creditat ca a doua sursă naturală de seleniu. Borul, un element puţin cunoscut, este necesar pentru rezistenţa oaselor, stimulează funcţiile cerebrale şi vivacitatea mentală, favorizează somnul, contribuie la reglarea secreţiilor de hormoni sexuali. Se găseşte destul puţin în surse naturale, iar polenul este una dintre ele.


Polenul – aliment funcţional şi nutraceutic


În medie, polenul poliflor conţine proteine 23,7 %, lipide 4,8 %, glucide 27,8 %, apă 7-11 %, fibre solubile şi insolubile 13-14 %. Proteinele se găsesc în polen în proporţie mai mare decât în carne, iar mare parte dintre ele sunt sub formă de amino-acizi, care se absorb direct, fără eforturi din partea organismului. Bogăţia de aminoacizi întrece în medie de 3 ori oul, brânza şi carnea. În compoziţia sa intră 22 de aminoacizi, între care toţi cei 8 esenţiali. Doi dintre cei esenţiali, arginina şi histidina, nu există în carne, ou şi brânză.

Numărul reacţiilor chimice (cunoscute) care au loc în organismul uman este de ordinul miilor. Aproape toate acestea sunt catalizate de către enzime. Acţiunea lor este esenţială pentru că fac posibilă desfăşurarea fluentă a unor reacţii chimice, la temperaturi şi presiuni cu mult mai mici decât s-ar petrece în afara corpului uman. În polen se găsesc circa 100 de enzime, cât şi co-enzime şi pro-enzime.


Astăzi se ştie tot mai mult despre necesitatea consumării de antioxidante, spre a preveni îmbătrânirea şi îmbolnăvirile, în special cancerele. Unele dintre cele mai apreciate sunt vitaminele A şi E, care se găsesc în mari cantităţi în polen. Dar o mai intensă acţiune antioxidantă o conferă polenului flavonoidele din compoziţia sa. Se consideră că unele flavonoide sunt de 200 de ori mai puternice decât vitamina E. Spre exemplu, comparativ cu alte vegetale cunoscute cu efecte antioxidante, 30 de g de polen echivalează cu consumul a 1350 g de broccoli... Flavonoidele, în special kaempferolul, reduc incidenţa cancerelor (ex. sân, prostată) asociate regimurilor alimentare bogate în grăsimi saturate.Fitosterolii din polen reduc absorbţia colesterolului şi influenţează excreţia de săruri biliare, reducând incidenţa cancerelor rectal şi de colon. Totodată, menţin echilibrul mecanismelor imune.

Un element deosebit de valoros la polen este conţinutul în acizi nucleici. Reprezentat în fapt de celule sexuale vegetale, pregătite să constituie originea unor noi plante, acizii săi nucleici sunt în mare cantitate, tineri, cu structură completă şi cu capete ale cromozomilor (telomere) integre. Este ştiut faptul că la orice vietate, pe parcursul vieţii, telomerele se alterează, se consumă în cursul divizărilor celulare, iar acest lucru se asociază cu procesul îmbătrânirii. Ei bine, polenul aduce cu sine numeroşi telomeri integri şi, mai mult, furnizează informaţie autentică, originară, aşa cum există ea în natura căreia îi aparţinem, dar de care oamenii se îndepărtează prin stilul de viaţă actual. Polenul ne reconectează cu natura.

Legat de acest aport de informaţie originară, implicit de capacitatea polenului de a realiza un reglaj informaţional, cât şi prin conţinutul său de enzime, am observat anumite lucruri interesante. În timp ce administram polen unor pacienţi cu boli datorate unor deficite enzimatice congenitale, am putut vedea cum regresau simptomele suferinţei lor, altminteri considerată nerecuperabilă.

Citeste mai mult pe:gazetademaramures.ro

Labels:


 

5 ALIMENTE GRASE care te ajută să slăbeşti

Atunci când ne propunem să nu (mai) avem kilograme în plus, tendinţa generală e să excludem din meniu alimentele care conţin grăsime. Total greşit! Multe produse conţin grăsimi sănătoase care accelerează topirea surplusului. Iată ce trebuie să mănânci!

SOMON

Peştele gras, cum este somonul, reprezintă o sursă excelentă de proteine care nu numai că îţi protejează inima, datorită conţinutului de acizi graşi Omega 3, dar te ajută să ai silueta pe care ţi-o doreşti, căci compuşii Omega 3 împiedică formarea grăsimii. Potrivit unui studiu realizat în rândul a 35.000 de femei şi publicat în revista "Public Health Nutrition", persoanele care au consumat peşte gras, cum este somonul, de două până la patru ori pe săptămână, au avut un nivel de grăsime corporală mult mai mic decât restul participantelor. Somonul poate fi mâncat afumat sau mărunţit în salate.

Migdale

Numeroase cercetări au indicat că migdalele pot ajuta la pierderea în greutate, deşi au un con?inut bogat în grăsimi. Aceleaşi rezultate au fost de altfel, scoase în evidenţă şi de un studiu publicat în Jurnalul Internaţional de Obezitate ?i tulburări metabolice asociate care a comparat două diete pe parcursul a ?ase luni. Un grup a urmat o cură hipocalorică, cu un conţinut scăzut de grăsimi, mai exact de 18%, şi alt grup a urmat o dietă cu un conţinut moderat de 39%. Diferenţa a fost furnizată de conţinutul de grăsime din migdale. Persoanele care au pierdut mai mult în greutate au fost cele care au mâncat şi migdale, chiar dacă ambele grupuri au consumat în total acelaşi număr de calorii. Explicaţia este că migdalele conţin compuşi ce limitează cantitatea de grăsime asimilată de organism.

Ulei de măsline

Cunoscutul ulei de măsline, folosit în majoritatea bucătăriilor, are un conţinut bogat în polifenoli, substanţe care au capacitatea de a acţiona asupra depozitelor adipoase vechi, şi în grăsimi monosaturate, care întăresc inima. Un studiu realizat recent de Obesity (Asociaţia Internaţională care studiază Obezitatea) a dovedit că o dietă ce include consumul frecvent de ulei de măsline activează un mecanism

Citeste mai mult pe:libertatea.ro

Labels:


 

Când spui stop suplimentelor alimentare

Spirulină, magneziu, crom, zinc… toate sunt benefice pentru organism, dar până la un punct. Cât de mult este prea mult?

Suplimentele alimentare sunt folosite de tot mai multe persoane. Unele le consumă ocazional, altele în mod frecvent... Dar se pot lua, totuşi, fără a prezenta şi riscuri? Cele mai populare sunt, cum poate era de aşteptat, suplimentele destinate scăderii în greutate. Acestea sunt urmate de „tonice” generale şi de alte produse anti-stres. Potrivit Comisiei Europene, „suplimentele alimentare sunt produse comestibile ce au scopul de a completa alimentaţia normală şi care constituie o sursă concentrată de nutrienţi sau de alte substanţe, având un efect nutritiv sau fiziologic, singure sau în combinaţie, comercializate sub forma unor doze normale". Cu alte cuvinte, suplimentele nu pot înlocui sub nicio formă mesele, dar pot completa cu succes o  alimentaţie corectă, dacă sunt luate cu măsură.
Magneziul

Are un rol important în producerea energiei, este benefic sănătăţii inimii şi sistemului circulator. Îmbunătăţeşte ritmul cardiac, dilată vasele de sânge, previne formarea cheagurilor de sânge şi previne atacurile de cord. Rezervele de magneziu din organism sunt epuizate mai repede atunci când suntem stresaţi, când consumăm cantităţi mari de cafea, zahăr sau alcool. Chiar şi când luăm calciu în cantităţi mari. Dacă vrei să iei un supliment alimentar bogat în magneziu, alege-l pe cel care conţine citrat de magneziu. Acesta poate fi mai uşor absorbit de organism.
Cromul

Pe piaţa suplimentelor nutritive, cromul este foarte bine vândut pentru că este prezentat ca un produs ce "arde grăsimea" şi "dezvoltă masa musculară". Cu toate acestea, cromul este supraevaluat, ţinând cont de numeroase studii, care au arătat că în cazul persoanelor care nu suferă de diabet, suplimentarea cu crom nu exercită niciun efect asupra concentratiei de glucoză sau insulină. Aşadar, suplimentarea cu crom nu scade stratul adipos, nu influenţează creşterea masei musculare şi nici nu măreşte forţa. Recomandarea utilizării cromului se face în cazul persoanelor cu deficienţe, la indicaţia medicului, şi în cazul sportivilor cu diete sărace în crom. Antrenamentele obositoare, însoţite de un aport crescut de carbohidraţi, induc pierderea cromului prin urină.

Citeste mai departe: libertatea.ro

Labels:


 

Obezitatea este cauzată de o bacterie intestinală, anunţă cercetătorii din China

Obezitatea la oameni ar putea fi cauzată, mai curând, de o infecţie bacteriană decât de lipsa de efort fizic, mâncatul prea mult sau genetică, susţine un nou studiu revoluţionar caree poate avea implicaţii profunde în medicină.

 Studiul a fost realizat în China pe o perioadă de 8 ani, timp în care oamenii de ştiinţă au vrut să afle mai multe informaţii referitoare la legătura dintre obezitate şi bacteriile intestinale.

În urma cercetării, specialiştii din Shanghai au identificat o anumită bacterie umană care este legată de obezitate. Testele au fost realizate pe şoareci cărora le-a fost inoculată bacteria. După un timp, li s-a comparat creşterea în greutate cu cea a altor şoareci cărora nu li se administrase această bacterie. Aceştia din urmă nu au înregistrat creşteri în greutate chiar dacă au avut o dietă bogată în grăsimi şi nu au făcut exerciţii fizice.

Bacteria cunoscută sub numele de  enterobacter încurajează corpul să producă, să stocheze şi să nu consume grăsime, prin dereglarea metabolismului şi a genelor care controlează în mod normal aceste procese.

Mai mult, bacteria enterobacter elimină substanţe chimice numite endotoxine care cauzează rezistenţa la insulină şi o absorbţie mai lentă a glucozei din sânge, după masă. Din această cauză pacienţilor le ia mai mult până îşi dau seama că au mâncat de ajuns.


Citeste mai departe: ft.com

Labels:


 

Sfaturi pentru a slăbi rapid şi sănătos

Să slăbeşti sănătos şi mai ales rapid pare doar un vis, mai ales acum, când vara este aproape şi fiecare dintre noi - bărbat sau femeie - speră să fie remarcat şi admirat la proba costumului de baie. Experţii în nutriţie vin în ajutorul celor care vor să scape rapid şi sănătos de kilogramele în plus, fără a recurge la înfometare şi la diete stricte, oferindu-le câteva sfaturi uşor de aplicat. Uitaţi deci de multe dintre trucurile-minune pe care vi le promit dietele şi luaţi aminte la părerea nutriţioniştilor.
Potrivit acestora, una dintre cele mai mari greşeli pe care le promovează dietele „tradiţionale“ este consumarea sucului la micul dejun. De ce? Pentru că secretul unui metabolism rapid, care permite o digestie bună, constă de fapt în consumarea unui pahar de suc natural de fructe nu în timpul mesei, ci cu aproximativ 15 minute înainte de micul dejun. Ţineţi cont de acest sfat şi veţi constata nu doar că veţi avea mai multă energie în timpul zilei, ci şi că veţi reuşi mai uşor să slăbiţi.

Alimente şi combinaţii recomandate

Specialiştii în nutriţie recomandă ca la fiecare trei ore să vă hrăniţi, dar doar cu o mică gustare bogată în proteine, pentru ca organismul să primească mesajul că trebuie să ardă depozitele de grăsime pe care le are, în loc să intre în faza de înfometare. Sfatul experţilor este să combinaţi merele sau alte fructe proaspete cu alune sau nuci (bogate în proteine vegetale), astfel încât stomacul să nu „lucreze“ niciodată în gol.
Tot de la nutriţionişti citire: nu subestimaţi niciodată efectul seminţelor asupra organismului. Experţii vă promit că veţi reuşi să slăbiţi rapid şi sănătos dacă veţi mânca salate de fructe în care să integraţi migdale, seminţe de dovleac şi seminţe de floarea soarelui. Aceste ingrediente furnizează organismului acizi graşi omega 3, care sunt esenţiali pentru accelerarea metabolismului şi, implicit, pentru accelerarea pierderii în greutate.

Interdicţii

Probabil nu ştiaţi, dar creveţii vă pot da peste cap planul de a slăbi. În mod normal, fructele de mare nu se regăsesc pe lista cu alimente permise persoanelor care vor să slăbească, pentru că au un aport energetic uriaş. Dacă totuşi nu puteţi rezista ispitei, optaţi pentru creveţi (au mai puţine calorii decât restul fructelor de mare), dar consumaţi-i fierţi, nu prăjiţi. În plus, aveţi grijă ca porţiile să fie mici.
Altă interdicţie impusă priveşte consumul alimentelor bogate în carbohidraţi: evitaţi aceste alimente după ora 18.00. Înlocuiţi-le cu produse bogate în vitamine, precum salatele şi legumele proaspete consumate ca atare - în funcţie de preferinţele dumneavoastră. Alt argument pentru această interdicţie este faptul că pâinea albă, prăjiturile, cartofii şi ciocolata pot să stârnească şi mai mult senzaţia de foame şi nu veţi rezista tentaţiei de a ciuguli câte ceva, fapt ce va zădărnici eforturile de a slăbi.

Sandvişuri sărace în calorii

Bucuraţi-vă de sandvişul preferat, faceţi câteva schimbări în lista de ingrediente. Înlocuiţi pâinea albă cu o chiflă din făină integrală, optaţi pentru carnea de curcan în locul mezelurilor, „completaţi“ sandvişul cu legume şi înlocuiţi maioneza cu muştar. Această combinaţie asigură scăderea cu până la 400 de calorii a aportului caloric al unui sandviş obişnuit.


sursa: sfatulparintilor.ro

Labels:


This page is powered by Blogger. Isn't yours?